Spread the message

Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 30 martie. Peste 700.000 de cazuri confirmate pe tot globul


Ultimul update: Luni 30 Martie 2020 13:14
Data publicarii: Luni 30 Martie 2020 11:27
Categorie: Stiri externe 0
Până în prezent, pe tot globul sunt confirmate peste 700.000 de mii de cazuri cu noul coronavirus, dintre care peste 30.000 sunt decese, iar aproape 150.000 de confirmați au fost și vindecați.

 

LIVE UPDATE. Situaţia cazurilor de coronavirus din România, luni 30 martie

ora 13.00 Israelul îi va evacua pe bătrâni din spitale pentru a face loc pacienţilor cu COVID-19

Ministerul Sănătăţii din Israel a decis să evacueze persoanele în vârstă din spitale pentru a face loc pacienţilor cu COVID-19, o hotărâre respinsă duminică de preşedintele Reuven Rivlin, care a cerut ca vârstnicii “să nu fie abandonaţi în acest moment dificil”, relatează EFE.

“Vârstnicii noştri, inclusiv cei care sunt într-o stare fragilă de sănătate, au fost aici şi ne-au ajutat mult timp. Între ei se află cei care au construit această ţară, supravieţuitori ai cenuşii Holocaustului, carne din carnea noastră”, a atras atenţia Rivlin, care a avertizat că mutarea ar putea presupune “o perturbare gravă şi intolerabilă” pentru vârstnici.

Rivlin, în vârstă de 80 de ani, şi-a transmis opoziţia ministrului sănătăţii, Yacov Litzman, în vârstă de 71 de ani, şi biroului primului ministru Benjamin Netanyahu. Preşedintele israelian – care în mod normal nu se amestecă în dezbateri politice şi nici nu îşi exprimă opinia faţă de acte normative sau decizii guvernamentale – le-a cerut autorităţilor să-şi reconsidere decizia şi, în caz că insistă totuşi să o impună, să amâne punerea ei în aplicare.

ora 12.30 Numărul de cazuri de COVID-19 din India a trecut de pragul de 1.000

Numărul total de cazuri de COVID-19 din India a trecut de pragul de 1.000 luni, în contextul în care guvernul a declarat că nu există planuri de prelungire a stării de izolare la nivel naţional decretate pentru o perioadă de trei săptămâni, informează dpa.

Numărul total de cazuri de infectare cu noul coronavirus a urcat în prezent la 1.071, după anunţarea a 92 de cazuri noi, a informat Ministerul Sănătăţii. Dintre acestea, 29 s-au soldat cu decese, iar 99 de persoane s-au vindecat.

Începând cu 20 martie s-a înregistrat o creştere constantă a cazurilor de COVID-19, 179 de cazuri noi fiind raportate doar sâmbătă, cea mai mare creştere în 24 de ore de până acum.

Cu toate acestea, oficialii au declarat că nu există planuri de extindere a ordinului de izolare la domiciliu după 14 aprilie, în urma unor relatări, potrivit cărora guvernul analizează extinderea restricţiilor, deoarece este alarmat de riscul de infecţie asociat exodului în masă al lucrătorilor migranţi care încearcă să ajungă acasă.

“Există zvonuri şi relatări în media care susţin că guvernul va extinde #izolarea21 când aceasta va expira. Secretarul cabinetului [Rajiv Gauba] a negat aceste relatări, afirmând că ele sunt fără fundament ”, a precizat biroul de presă al guvernului pe Twitter.

Duminică, premierul indian Narendra Modi şi-a cerut scuze pentru greutăţile cu care se confruntă în aceste zile populaţia săracă, în contextul în care mii de lucrători migranţi continuă să se întoarcă în oraşele şi satele lor de origine, disperaţi că au rămas fără mâncare şi adăpost.

ora 12.20 Bulgaria întârzie cu un an planul de aderare la euro şi la uniunea bancară, din cauza pandemiei de coronavirus

Criza globală provocată de pandemia de coronavirus (COVID-19) va amâna până în 2021 aderarea Bulgariei la ERM-2 (mecanismul ratelor de schimb) şi la uniunea bancară, a declarat luni guvernatorul Băncii Centrale, Dimitar Radev, transmit Bloomberg şi Reuters.

Ţara vecină intenţiona să se alăture ERM-2, o perioadă obligatorie de doi ani înainte de adoptarea monedei euro, şi la uniunea bancară, în iulie 2020.

“Calendarul pentru participarea la mecanismul ratelor de schimb şi la uniunea bancară nu mai este unul realist. Aceasta nu înseamnă că eforturile noastre pentru aderare trebuie să se oprească. Dacă vom continua să lucrăm aşa cum am făcut până acum… în pofida mediului dificil şi complex în care ne aflăm, o întârziere până în 2021 nu va fi fatală”, a afirmat Radev, la postul privat de televiziune Nova TV.

Acesta a adăugat că Bulgaria nu ar trebui să-şi amâne planul de aderare, aşa cum s-a întâmplat în cursul crizei financiare din 2009.

“Nu ar trebui să repetăm acea greşeală, deoarece costul pentru oameni şi pentru companii va fi mai ridicat de data aceasta”, a explicat oficialul bulgar.

Luna trecută, premierul bulgar Boiko Borisov anunţase că Executivul va prelungi procesul de aderare la ERM-2 pe fondul îngrijorărilor că măsurile de pregătire ar putea pune în pericol cursul de schimb fix al levei în raport cu moneda euro.

Guvernul de la Sofia a promis că va menţine cursul de schimb actual al levei în raport cu euro până când va adopta moneda unică. Însă mulţi bulgari sunt îngrijoraţi că economiile lor ar putea avea de suferit, iar Borisov a spus că va avea nevoie de o perioadă mai mare de timp pentru a-i convinge pe toţi că adoptarea euro este în beneficiul Bulgariei.

“Vreau consens naţional. Vreau ca toţi oamenii să înţeleagă că aderarea la zona euro este în beneficiul ţării”, a reiterat Borisov.

Premierul bulgar a adăugat că adoptarea monedei euro va duce în jos costurile cu împrumuturile, va pune Bulgaria în centrul Uniunii Europene şi va creşte stabilitatea sistemului bancar bulgar.

Bulgaria, împreună cu Croaţia şi România, încearcă să adere la zona euro, unde au intrat deja cinci foste state comuniste. Cu un nivel redus al datoriei publice şi un buget echilibrat, Bulgaria îndeplineşte majoritatea criteriilor tehnice necesare pentru a adopta moneda euro, însă persistă îngrijorări cu privire la sistemul său financiar. Autorităţile de la Sofia au acceptat să adere simultan la uniunea bancară europeană şi la anticamera zonei euro, ERM-2.

Mecanismul ERM-2 prevede că evoluţia cursului de schimb al monedei unei ţări candidate trebuie să rămână într-un interval de variaţie de plus/minus 15% faţă de un nivel central agreat, timp de doi ani înainte de adoptarea euro.

ora 11.20 Consilier al lui Netanyahu – testat pozitiv. Nu este clar dacă premierul israelian a fost contaminat

Un consilier al premierului israelian Benjamin Netanyahu a fost testat pozitiv pentru coronavirus, au anunţat luni oficiali israelieni, însă deocamdată nu este clar dacă liderul de 70 de ani al Israelului a fost expus la noul tip de coronavirus sau dacă activitatea sa a fost afectată, informează Reuters.

“Vom acţiona în concordanţă cu directivele Ministerului Sănătăţii”, a spus un oficial, anunţând diagnosticul pentru consilierul parlamentar, a cărui stare este descrisă de mass-media din Israel ca fiind bună.

Ministerul Sănătăţii din Israel impune în general o autoizolare de 14 zile şi o posibilă testare pentru coronavirus pentru orice persoană ce s-a aflat în proximitatea unei persoane infectate.

Potrivit mass-media din Israel, consilierul a fost prezent la sesiunea parlamentară de săptămâna trecută, la care au participat atât Netanyahu, cât şi parlamentari din opoziţie, cu care el încearcă să formeze o coaliţie de guvernare de urgenţă care să ia măsuri pentru stăvilirea coronavirusului.

Până acum, Israelul a raportat 4.247 de cazuri de infectare şi 15 decese cauzate de COVID-19. În timp ce Ministerul Sănătăţii israelian atenţionează că numărul de decese ar putea ajunge la mai multe mii, Netanyahu urmează să-i convoace luni pe oficiali pentru a discuta despre propusa plasare în carantină a unor zone din Israel.

Netanyahu a fost testat pentru coronavirus ca măsură de precauţie la 15 martie. Rezultatul a fost negativ, a anunţat biroul său de presă.

ora 11.15 Guvernul rus vrea să extindă la întreaga ţară modelul de carantină obligatorie aplicat în Moscova

Guvernul rus a propus luni extinderea la întreaga ţară a carantinei obligatorii aplicată de capitala Moscova în efortul de a opri răspândirea coronavirusului, relatează EFE.

“Cer guvernatorilor regiunilor Rusiei să ia notă de această măsură şi să studieze aplicarea ei în teritoriile lor”, a declarat premierul Mihail Mişustin, într-o reuniune a cabinetului.

Potrivit premierului rus, măsurile adoptate de Moscova şi de autorităţile din regiunea Moscovei “sunt o continuare logică a politicii preşedintelui (Vladimir Putin) în lupta împotriva coronavirusului”.

EFE aminteşte că Putin a anunţat săptămâna trecută o serie de măsuri pentru stoparea propagării COVID-19 în ţară, care includ “o săptămână de vacanţă plătită”, însă autorităţile au insistat că oamenii trebuie să stea în case.

Autorităţile din Moscova au anunţat o carantină parţială începând de duminică şi le-au cerut rezidenţilor să stea acasă de luni în contextul în care numărul cazurilor recenzate oficial în capitala Rusiei a trecut de 1000.

Pe de altă parte, o informare făcută duminică de cabinetul de criză al primăriei capitalei ruse a relevat că 85% dintre bolnavii de COVID-19 diagnosticaţi în Moscova au mai puţin de 65 de ani.

“Statisticile arată că boala se manifestă într-o formă gravă nu doar la moscoviţii de peste 65 de ani”, informează cabinetul de criză într-un comunicat postat pe pagina web a Departamentului Sănătăţii din Moscova.

Potrivit acestor date, din cele 1.014 cazuri diagnosticate în capitală, 46% sunt pacienţi cu vârsta cuprinsă între 35 şi 64 de ani; 33,5% au vârste cuprinse între 18 şi 34 de ani; 15% sunt persoane peste 65 de ani şi 5,5% sunt persoane sub 18 ani.

“Aproape jumătate, 45%, din bolnavii care suferă de o afectare severă a plămânilor sunt persoane cu vârste sub 60 de ani”, se menţionează în comunicat, care subliniază că aproape 40% dintre pacienţii conectaţi la aparate de respirat au sub 40 de ani.

ora 10.50 Epidemia din Marea Britanie încetineşte, iar testele de anticorpi pot fi gata în câteva zile

Epidemia de coronavirus din Regatul Unit dă semne de încetinire, iar testele de anticorpi ar putea fi gata ”în câteva zile”, a declarat luni epidemiologul Neil Ferguson, profesor de biologie matematică la Imperial College London, citat de Reuters.

“Credem că în prezent epidemia e pe cale să încetinească în Regatul Unit”, a afirmat Ferguson la postul de radio BBC.

El a spus că o treime sau chiar 40% din populaţie nu prezintă simptome şi a afirmat de asemenea că probabil 2-3% din populaţia Regatului Unit a fost infectată.

Ferguson a avertizat însă că datele nu sunt suficiente pentru a se putea face extrapolări ferme.

Potrivit spuselor sale, testele de anticorpi sunt în prezent în stadiul final de validare şi ar putea fi gata pentru utilizare în “câteva zile mai degrabă decât câteva săptămâni”.

ora 10.30 Sistem de testare rapidă pentru automobiliştii din Emiratele Arabe Unite

Emiratele Arabe Unite au inaugurat sâmbătă, la Abu Dhabi, un centru de depistare a noului coronavirus ce le permite automobiliştilor să fie testaţi fără să-şi părăsească maşinile, o premieră în această ţară din Golf, relatează AFP.

Automobiliştii primesc rezultatele în aproximativ 5 minute. Centrul are capacitatea de a testa 600 de persoane pe zi.

Prioritate la testare au persoanele care prezintă deja simptome ale bolii COVID-19, persoanele în vârstă, femeile însărcinate şi persoanele care suferă de boli cronice. Pentru aceste categorii, testarea este gratuită. Pentru celelalte persoane, costul unui test este echivalentul a 100 de dolari, după cum anunţa duminică cotidianul Gulf News.

Centrul de testare “drive in” a fost inaugurat de prinţul moştenitor, şeicul Mohammed ben Zayed Al-Nahyane, care a anunţat sâmbătă, pe Twitter, că deschiderea acestei facilităţi de testare face parte din măsurile de luptă împotriva răspândirii noului coronavirus.

Înainte de EAU şi alte ţări, precum Germania sau Africa de Sud, au anunţat că testează persoane direct din maşină, în special pentru a micşora riscul de contagiune pentru personalul medical şi pentru a accelera procesul de depistare a noilor cazuri.

În EAU au fost anunţate oficial 468 de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi 2 decese, conform Ministerului Sănătăţii.

Autorităţile din Emirate au adoptat numeroase măsuri pentru a împiedica răspândirea virusului, printre care anularea curselor aeriene, închiderea şcolilor şi moscheilor şi încurajarea telemuncii.

ora 10.30 Turneul de la Wimbledon va fi anulat, afirmă vicepreşedintele Federaţiei germane de tenis

Organizatorii turneului de Mare Şlem de la Wimbledon vor anunţa anularea competiţiei londoneze în cursul acestei săptămâni, din cauza pandemiei de coronavirus, a declarat vicepreşedintele Federaţiei germane de tenis (DTB), Dirk Hordorff, citat de agenţia Reuters.

ora 10.20  Albania trimite 30 de medici şi infirmiere în Italia

Albania a trimis duminică 30 de medici şi infirmiere în Italia pentru a o ajuta în lupta împotriva pandemiei de coronavirus, iar premierul albanez Edi Rama a amintit că ţara sa nu poate uita felul în care Italia i-a ajutat şi i-a primit pe albanezi în trecut, informează EFE.

“Este adevărat că toţi sunt închişi între frontierele lor şi că ţările bogate le-au întors spatele altora, dar pentru că noi nu suntem bogaţi şi pentru că nu uităm nu putem să ne permitem să nu demonstrăm Italiei că albanezii nu-şi abandonează niciodată prietenii aflaţi în dificultate”, a explicat Rama într-un mesaj.

“Poate că unora în Albania li se pare ciudat că 30 de medici şi infirmiere din mica noastră armada îmbrăcată în alb pleacă astăzi în prima linie a focului în Italia. Dar ştiu că şi acolo este casa noastră, de când fraţii şi surorile italiene ne-au salvat, ne-au adoptat şi ne-au primit în casa lor atunci când Albania suferea enorm. Acesta este un război care nu poate fi câştigat pe cont propriu. Iar acest război este şi al nostru. Italia trebuie să-l câştige, atât pentru noi, cât şi pentru întreaga lume”, a mai transmis premierul albanez.

Şeful guvernului italian, Giuseppe Conte, a publicat mesajul socialistului Rama pe reţelele sociale, alături de cuvântul: “Mulţumesc!”

În anii 90 ai secolului trecut, zeci de mii de albanezi au ajuns în Italia la bordul unor nave după prăbuşirea dictaturii, iar în prezent comunitatea albaneză din această ţară numără peste 400.000 de persoane.

Albania a trimis duminică 30 de medici şi infirmiere în Italia pentru a o ajuta în lupta împotriva pandemiei de coronavirus, iar premierul albanez Edi Rama a amintit că ţara sa nu poate uita felul în care Italia i-a ajutat şi i-a primit pe albanezi în trecut, informează EFE.

“Este adevărat că toţi sunt închişi între frontierele lor şi că ţările bogate le-au întors spatele altora, dar pentru că noi nu suntem bogaţi şi pentru că nu uităm nu putem să ne permitem să nu demonstrăm Italiei că albanezii nu-şi abandonează niciodată prietenii aflaţi în dificultate”, a explicat Rama într-un mesaj.

“Poate că unora în Albania li se pare ciudat că 30 de medici şi infirmiere din mica noastră armada îmbrăcată în alb pleacă astăzi în prima linie a focului în Italia. Dar ştiu că şi acolo este casa noastră, de când fraţii şi surorile italiene ne-au salvat, ne-au adoptat şi ne-au primit în casa lor atunci când Albania suferea enorm. Acesta este un război care nu poate fi câştigat pe cont propriu. Iar acest război este şi al nostru. Italia trebuie să-l câştige, atât pentru noi, cât şi pentru întreaga lume”, a mai transmis premierul albanez.

Şeful guvernului italian, Giuseppe Conte, a publicat mesajul socialistului Rama pe reţelele sociale, alături de cuvântul: “Mulţumesc!”

În anii 90 ai secolului trecut, zeci de mii de albanezi au ajuns în Italia la bordul unor nave după prăbuşirea dictaturii, iar în prezent comunitatea albaneză din această ţară numără peste 400.000 de persoane.

ora 10.00 Statele Unite autorizează folosirea clorochinei în spitale

Autoritatea de reglementare a medicamentelor din Statele Unite (Food and Drug Administration, FDA) a autorizat duminică folosirea în spitale a clorochinei şi hidroxiclorochinei ca tratamente împotriva noului coronavirus, informează AFP.

Într-un comunicat, Departamentul de Sănătate a declarat că FDA a dat undă verde ca aceste tratamente să fie “distribuite şi prescrise de medici pacienţilor adolescenţi şi adulţi spitalizaţi cu COVID-19, într-o manieră adecvată, când un studiu clinic nu este disponibil sau nu se poate face”.

Preşedintele american Donald Trump a lăudat pe 24 martie meritele acestui medicament. “Există şanse mari ca acesta să poată avea un impact enorm. Ar fi un cadou din cer dacă ar funcţiona”, a declarat el.

Un controversat medic francez, profesorul Didier Raoult, apără acest tratament şi a elaborat studii care nu au convins pe deplin comunitatea ştiinţifică.

Autorităţile sanitare americane au avertizat publicul larg că nu ar trebui să se automedicamenteze. Un locuitor din Arizona (sud-vest) care a ingerat fosfat de clorochină, folosit pentru a dezinfecta acvarii, a murit.

Două organisme medicale americane, Institutul Naţional al Sănătăţii (NIH) şi Autoritatea pentru cercetare şi dezvoltare în domeniul biomedical (Barda), lucrează în prezent la studii clinice.

Un studiu care urmează protocolul profesorului Raoult, cu hidroxiclorochină şi azitromicină (un antibiotic), urmează să înceapă curând la New York.

În prezent Statele Unite numără peste 140.000 de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi 2.489 de decese provocate de COVID-19, boala cauzată de acesta, potrivit datelor furnizate de Universitatea Johns Hopkins.

ora 9.30 Ucraineni reveniţi acasă au încercat să scape de carantină fugind de pe aeroport

Cetăţeni ucraineni care se întorceau din Thailanda au fost văzuţi fugind dintr-un terminal al aeroportului din Kiev duminică într-o aparentă încercare de a evita cele două săptămâni de carantină obligatorie, informează DPA.

Cetăţenilor ucraineni li se ceruse să acopere costurile aferente carantinei de 14 nopţi la un hotel, după au fost aduşi acasă cu un zbor charter din Thailanda, a informat presa locală.

Aceşti ultimi cetăţeni repatriaţi, a căror locaţie este în prezent necunoscută, sunt printre zecile de mii ucraineni care s-au întors acasă în ultimele două săptămâni din zone cu risc ridicat, precum Italia şi Spania.

Într-o înregistrare postată pe social media se poate vedea cum pasageri purtând măşti şi transportând valize forţează uşile terminalului pentru a trece de funcţionarii în echipament de protecţie.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat izolarea forţată a tuturor celor care se întorc acasă în efortul de a stopa răspândirea noului coronavirus.

Kievul şi-a închis deja graniţele pentru cetăţenii străini de aproape două săptămâni şi a suspendat legăturile aeriene şi feroviare regulate.

În urma criticilor privind lipsa măsurilor de carantină pentru cetăţenii care se întorceau din străinătate, guvernul a ordonat ca toţi cei care se întorc acasă să fie plasaţi în carantină timp de două săptămâni.

Potrivit datelor oficiale, 475 de ucraineni s-au infectat până acum cu noul coronavirus şi 10 au murit din cauza COVID-19, boala provocată de acesta.

ora 9.20 Bolivia anunţă că nu îşi va repatria cetăţenii

Peste o sută de bolivieni blocaţi la frontiera cu Chile au fost împiedicaţi duminică să revină în ţara lor, care şi-a închis frontierele pentru a stăvili propagarea noului tip de coronavirus, informează luni AFP.

“Poziţia guvernului este aceea că nimeni nu iese şi nimeni nu intră (în Bolivia)… Bolivienii care se află în afara ţării trebuie să ştie că ei trebuie să rămână acolo. Nu vor exista zboruri de repatriere”, a afirmat ministrul bolivian al apărării, Luis Fernando Lopez, la postul de televiziune PAT.

“Din nefericire, nu ni s-a dat niciun răspuns în condiţiile în care a existat o dispoziţie a autorităţilor din Oruro (sud-vest) care ne permite să fim plasaţi în carantină în hoteluri (…) Autorităţile boliviene nu ne pot abandona aşa”, a declarat una dintre cetăţenii blocaţi la frontieră, Monica Quijua, pentru publicaţia Los Tiempos.

Guvernul bolivian a facilitat cu toate acestea repatrierea a circa 1.045 de cetăţeni străini la bordul unor zboruri charter, din cauza epidemiei. În Bolivia, noul tip de coronavirus a făcut până acum un mort şi a contaminat 84 de persoane.

Guvernul Boliviei a pus în aplicare miercuri starea de urgenţă sanitară pentru a determina o mai bună respectare a măsurilor de izolare decise cu trei zile înainte.

ora 9.00 Măsurile de distanţare socială vor putea fi ajustate treptat,revenirea la normal – nu mai devreme de şase luni

Marea Britanie nu va putea reveni la o viaţă normală mai devreme de şase luni sau mai mult din cauza pandemiei cu noul coronavirus, dar măsurile de izolare completă decise în urmă cu o săptămână vor putea fi ridicate progresiv, în funcţie de concluziile evaluărilor care se vor face periodic, a afirmat şefa adjunctă a serviciilor sanitare britanice, Jenny Harries, transmit Reuters, Press Association şi AFP.

Harries a avertizat duminică într-un briefing că ar fi “periculos” ca izolarea decisă lunea trecută pentru trei săptămâni să fie ridicată brusc, chiar dacă se arată eficientă în ce priveşte încetinirea propagării bolii, pentru că acest lucru ar putea duce la un reviriment al virusului.

Ea a precizat că măsurile vizând limitarea răspândirii virusului vor fi reexaminate din trei în trei săptămâni pe o perioadă de “probabil şase luni” sau mai mult.

Acest lucru “nu înseamnă însă că vom rămâne în izolare totală timp de şase luni”, a subliniat Harries.

“Sperăm că vom putea ajusta progresiv unele măsuri de distanţare socială pentru a reveni treptat la normal”, a menţionat ea.

Ultimul bilanţ oficial al noului coronavirus în Marea Britanie, comunicat duminică, este de 19.552 de persoane infectate şi 1.228 de decese.

ora 8.50 Numărul cazurilor din Germania a urcat la 57.298

Numărul cazurilor confirmate cu noul coronavirus în Germania a urcat la 57.298 şi au fost înregistrate 455 de decese, conform statisticilor prezentate luni de Institutul Robert Koch (RKI), citate de Reuters.

Numărul cazurilor a crescut cu 4.751 comparativ cu ziua precedentă, iar bilanţul deceselor cu 66, potrivit statisticilor.

Cele mai multe cazuri, 13.989, au fost înregistrate în landul sudic Bavaria, unde a fost consemnată pentru prima dată boala pe teritoriul Germaniei.

ora 8.40 Măsurile de izolare oferă oraşelor din Europa un aer mai curat

Poluarea aerului s-a redus în zonele urbane din Europa în timpul perioadelor de izolare adoptate pentru combaterea coronavirusului, conform imaginilor satelitare publicate luni, însă activiştii avertizează că locuitorii de la oraşe pot fi mai vulnerabili la epidemie, relatează Reuters.

În oraşe precum Bruxelles, Paris, Madrid, Milano şi Frankfurt s-a observat o reducere a nivelurilor medii de dioxid de azot nociv în perioada 5-25 martie, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit imaginilor transmise de satelitul Sentinel-5.

Situaţia coincide cu măsurile de izolare adoptate de numeroase ţări europene unde s-a restricţionat transportul rutier – cea mai importantă sursă de oxizi de azot – şi s-a redus activitatea producătorilor industriali.

Noile imagini, publicate de Agenţia Spaţială Europeană (ESA) şi analizate de organizaţia nonprofit Alianţa Europeană pentru Sănătatea Publică (EPHA), demonstrează densitatea în schimbare a dioxidului de azot, un gaz ce poate provoca probleme respiratorii şi cancer.

Evenimentele meteorologice zilnice pot influenţa poluarea atmosferică, astfel încât imaginile satelitare au fost realizate pe o perioadă de 20 de zile şi au fost excluse momentele în care norii influenţau negativ calitatea datelor.

Datele Agenţiei Europene de Mediu (EEA) au demonstrat o tendinţă similară în perioada 16-22 martie.

În Madrid, nivelurile medii de oxid de azot au scăzut cu 56% la o săptămână după ce Guvernul spaniol a interzis deplasările neesenţiale, la 14 martie.

Potrivit EPHA, persoanele care trăiesc în oraşele poluate ar putea avea un risc mai mare de a contracta COVID-19 deoarece expunerea prelungită la aerul nociv poate slăbi sistemul imunitar, îngreunând combaterea infecţiei. “Această asociere este foarte probabilă”, a declarat pentru Reuters un responsabil din cadrul EPHA, Zoltan Massay-Kosubek. “Dar, pentru că boala este nouă, trebuie totuşi demonstrată”, a precizat el.

Poluarea aerului poate provoca sau agrava cancerul pulmonar, afecţiunile respiratorii şi accidentele vasculare cerebrale.

Şi China a înregistrat o reducere a poluării cu dioxid de azot în oraşe în luna februarie, când Guvernul chinez a impus măsuri draconice de izolare pentru controlul răspândirii epidemiei.

În unele regiuni din Polonia, însă, nivelurile de dioxid de azot au rămas relativ ridicate în această perioadă, în ciuda măsurilor de izolare adoptate, probabil din cauza prevalenţei utilizării combustibililor fosili pentru încălzire, notează Reuters.

Ţările care au adoptat măsuri de izolare mai târziu – cum ar fi Marea Britanie, care a făcut acest lucru la data de 23 martie – ar putea asista la o reducere a poluării săptămânile următoare, potrivit EPHA.

Poluarea aerului provoacă aproximativ 400.000 de decese premature în fiecare an în Europa, conform datelor EEA.


ora 7.55 Numărul deceselor provocate de coronavirus ar putea creşte în SUA la 200.000, potrivit unui înalt oficial din domeniul sănătăţii

Numărul deceselor provocate de coronavirus din Statele Unite ar putea ajunge la 200.000, a avertizat duminică cel mai important expert guvernamental în domeniul bolilor infecţioase, în timp ce New York, New Orleans şi alte oraşe majore au făcut apel pentru mai multe materiale medicale, transmite Reuters.

ora 7.50 Spania adoptă restricţii mai dure pentru a ţine sub control răspândirea coronavirusului

Spania a anunţat duminică restricţii mai dure pentru a ţine sub control răspândirea coronavirusului, în condiţiile în care numărul deceselor a crescut cu 838, la 6.528, transmite Reuters.

Premierul Pedro Sanchez a declarat sâmbătă seara că toţi lucrătorii din sectoare neesenţiale trebuie să stea acasă timp de două săptămâni. Angajaţii vor primi salariile obişnuite, dar ulterior vor recupera zilele nelucrate. Măsura va fi valabilă în perioada 30 martie-9 aprilie.

Duminică, ministrul Muncii Yolanda Diaz a spus că măsura este flexibilă, iar lucrătorii vor trebui să recupereze zilele nelucrate înainte de 31 decembrie.

”Trebuie să reducem mobilitatea la nivelul unei zile de duminică”, a spus Diaz, adăugând că, luând în calcul şi vacanţa de Paşte, măsurile vor acoperi 8 zile lucrătoare.

Diaz s-a alăturat apelurilor premierului Sanchez pentru o reacţie din partea Uniunii Europene, ea afirmând că ”avem nevoie de o Europă în care drepturile muncitorilor sunt întărite”.

Sindicatele au salutat măsurile, iar asociaţiile de afaceri CEOE şi CEPYME au arătat că vor respecta noua regulă, dar că ”va genera un impact uriaş, fără precedent, asupra economiei spaniole, în special în sectoare precum industria”.

Încetinirea activităţilor economice ”ar putea conduce la o criză mai profundă, care ar putea deveni socială”, au avertizat acestea într-un comunicat.

Duminică, şeful asistenţei medicale de urgenţă, Fernando Simon, a reiterat un avertisment potrivit căruia locurile de la terapie intensivă sunt aproape saturate, dar a spus că creşterea numărului de cazuri noi de coronavirus a încetinit în ultimele zile.

Şcolile, barurile, restaurantele şi magazinele care comercializează produse neesenţiale sunt închise din 14 martie, iar majoritatea populaţiei stă acasă pentru a limita răspândirea coronavirusului.

ora 7.45 Japonia interzice cetăţenilor din China, SUA şi majoritate Europei să intre pe teritoriul său

Japonia va extinde interdicţia de intrare pe teritoriul său la cetăţenii provenind din SUA, China, Coreea de Sud şi cea mai mare parte a statelor europene, pe fondul unei răspândiri rapide a pandemiei noului coronavirus, transmite Reuters, citând informaţii apărute în ediţia de luni a ziarului Asahi.

De asemenea, guvernul de la Tokio ar putea interzice intrarea pe teritoriul său a călătorilor provenind din unele state din Asia de Sud-Est şi Africa, precum şi deplasarea către aceste destinaţii, conform publicaţiei japoneze, care citează surse guvernamentale.

ora 7.40 292 de noi decese în Franţa, unde pandemia a ucis în total 2.606 persoane

Noul coronavirus a provocat în spitalele din Franţa, în ultimele 24 de ore, 292 de decese, numărul total al persoanelor care şi-au pierdut viaţa de la începutul pandemiei COVID-19 ajungând astfel la 2.606, potrivit directorului general din Ministerul Sănătăţii şi specialist în epidemii, Jerome Salomon, informează duminică AFP.

Conform acestei informări oficiale, 19.354 de persoane sunt spitalizate, inclusiv 4.632 la terapie intensivă. Doar în cursul zilei de duminică la terapie intensivă au fost internaţi 359 de bolnavi. Totodată,7.132 de pacienţi vindecaţi s-au putut întoarce acasă.

“S-a înregistrat o creştere cu 10% a persoanelor spitalizate, comparativ cu ziua de ieri, reflectând contaminarea produsă înaintea (adoptării) măsurilor de izolare”, a precizat Salomon.

În încercarea de a opri răspândirea epidemiei, autorităţile franceze au anunţat prelungirea până pe 15 aprilie a măsurilor de izolare a populaţiei, intrate în vigoare pe 17 martie.

Un număr de “359 de pacienţi în stare gravă au fost internaţi astăzi la terapie intensivă. Acesta este cel mai important element de urmărit, deoarece reflectă dinamica epidemiei”, a declarat Salomon.

“Dacă măsurile de izolare şi de distanţare socială au fost respectate, ar trebui să observăm o reducere a numărului de persoane care intră la terapie intensivă până la sfârşitul săptămânii viitoare”, a precizat oficialul francez.

Dintre pacienţii aflaţi la reanimare, 34% au peste 60 de ani, iar 60 de pacienţi au sub 30 de ani.

Numărul deceselor anunţat ia în calcul doar pacienţii care au murit în spitale. Ca urmare a unui nou sistem de supraveghere instituit în acest week-end, autorităţile vor putea furniza în cursul săptămânii ce urmează informări care să includă şi numărul persoanelor decedate în instituţiile pentru persoane în vârstă.

Conform sursei citate, la nivel naţional s-a observat o creştere cu 9% a moralităţii în perioada 16 – 22 martie.

Ca urmare a lipsei cronice de măşti de protecţie, care a stârnit un val de controverse în Franţa, peste un miliard de măşti au fost comandate, în special în China.

Un avion provenind din China, având la bord aproape 100 de tone de echipamente medicale, inclusiv 5.5 milioane de măşti, a aterizat duminică seară pe aeroportul Roissy din regiunea pariziană, conforma unui anunţ făcut de compania Air France.

Cadrele medicale franceze au nevoie de 40 de milioane de măşti pe săptămână, conform declaraţiilor ministrului sănătăţii, Olivier Véran. La ora actuală în Franţa se produc, săptămânal, 8 milioane de măşti.

ora 7.35 China raportează 31 de noi cazuri şi 4 decese

China a raportat luni 31 de noi cazuri confirmate de infectare cu noul coronavirus, precum şi 4 decese, conform celor mai recente cifre date publicităţii de Comisia Naţională de Sănătate, transmite dpa.

Dintre noile cazuri, niciunul înregistrat în provincia Hubei, 30 au fost aduse din afara graniţelor, potrivit autorităţilor medicale chineze. O singură persoană din provincia Gansu, în nord-vestul Chinei, s-a îmbolnăvit prin transmitere locală.

Toate cele 4 decese s-au produs în provincia Hubei, epicentrul iniţial al focarului epidemiei COVID-19, unde măsurile de izolare încep treptat să fie ridicate.

De când noul coronavirus a început să se răspândească în decembrie anul trecut, pe teritoriul Chinei s-au infectat 81.470 de persoane, iar 3.304 şi-au pierdut viaţa.

Întrucât aşa-numitele “cazuri importate” au ajuns să reprezintă marea majoritate a noilor cazuri raportate, Consiliul de Stat al Chinei a declarat duminică că transmiterea locală a COVID-19 a fost “practic stopată”.

ora 7.30 Situația în SUA. 140.000 de cazuri confirmate

Cu 140.000 de cazuri confirmate, dintre care aproape jumătate în New York, Statele Unite rămân națiunea cu cei mai mulţi infectaţi cu noul coronavirus.

Numărul deceselor a trecut de 2.200. După ce intenția declarată de a închide ermetic statele New York, Connecticut și New Jersey a stârnit scandal, preşedintele Donald Trump s-a răzgândit.

Tragicul scenariu care a transformat mai multe aziluri de bătrâni din Spania în adevărate case ale morții se repetă și în Statele Unite. Câteva zeci de vârstnici au fost infectați cu noul coronavirus într-un azil din statul american Maryland.

Ed Singer, polițist: „Avem, în total, 66 de persoane care au fost testate pozitiv cu virusul Covid-19 și nu cred că este ceva neobișnuit să ne confruntăm cu o asemenea situație câtă vreme se știe că virusul se poate răspândi astfel într-un azil.”

Unul dintre cei infectați cu coronavirusul, un bătrân de 90 de ani, a pierdut deja lupta cu boala. Până acum, Statele Unite au înregistrat un număr redus de decese, comparativ cu totalul cazurilor confirmate. Autoritățile americane se așteaptă, însă, că numărul morților să crească dramatic în prima parte a lunii aprilie.

Anthony Fauci, director al Institutului Național de Alergii și Boli Infecțioase: „Dacă ne uităm la situația actuală, aș spune că vom avea undeva între 100 și 200.000 de cazuri, dar nu vreau să… îmi cer scuze, voiam să spun decese. Vom aveam milioane de cazuri, dar nu cred că trebuie să facem proiecții câtă vreme e o situație fluidă și putem să ne înșelăm foarte ușor.”

Invocând deplasările frecvente ale locuitorilor din New York către Florida, președintele Donald Trump a vorbit de o posibilă închidere ermetică a trei state de pe Coasta de Est.

Donald Trump, președintele Statelor Unite: „Examinăm posibilitatea de a impune izolare temporară pentru două săptămâni, pentru statul New York, probabil și anumite porțiuni din New Jersey și Connecticut.”

Însă guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo s-a arătat nu doar surprins, ci de-a dreptul scandalizat.

Andrew Cuomo, guvernatorul statului New York: „Asta nu e carantină, e carceră. Facem ca în Wuhan? N-are niciun sens. Exact când președintele spune că vrea să restarteze economia. New Yorkul este inima financiară a țării. Indicii bursieri se vor prăbuși ca pietroiul dacă se închide New Yorkul. Asta e o idee pentru Război Civil. S-ar dezlănțui haosul, Iadul. ”

Haosul economic pare să-i înspăimânte pe oficialii americani cel puțin la fel de mult ca epidemia. Președintele Trump nu a renunțat la ideea de a reporni motoarele economiei cât mai repede, dar trezorierul SUA spune că o a semenea decizie ar fi una medicală.

Steven Mnuchin, trezorierul SUA: „Experții medicali îl vor consilia pe președinte legat de situația în care ne aflăm cu economia și care sunt problemele medicale. Obiectivul principal al președintelui e sănătatea americanilor.”

Până la urmă, Trump a făcut un pas înapoi și a optat pentru emiterea unei recomandări ferme vizând evitarea oricăror deplasări pentru cetățenii celor trei state de pe Coasta de Est. Rivalii săi politici au criticat însă, reacția înceată a administrației Trump.

Oficial: „Ar trebui să ne luăm toate precauțiile. Președintele… atitudinea de negare de la început a fost fatală. Amânarea trimiterii de echipament acolo unde e nevoie este fatală.”

Numai în New York, 700 de polițiști au fost testați pozitiv pentru Covid-19 și cel puțin trei dintre ei au murit. O veste bună a venit din partea Agenției Federale pentru Medicamente, care a autorizat folosirea unui aparat pentru testare, care dă rezultatul în numai 15 minute.

Kent Sepkowitz, medic: „Este un mare pas înainte. Suntem foarte recunoscători că le vom primi pe 1 aprilie.”

În SUA se fac 6.000 de teste la un milion de locuitori, o rată la fel de mare sau chiar mai mare, ca în țări precum Elveția, Canada, Israel, Italia sau Spania. Dacă cele mai multe teste se fac în Coreea de Sud și Germania, la extrema celalaltă sunt state precum India, Mexic sau indonezia, unde se fac în medie 20 de teste la un milion de locuitori.

Preşedintele Trump a anunţat prelungirea aplicării măsurilor privind distanţarea socială până pe 30 aprilie

Preşedintele Donald Trump a anunţat duminică, la Casa Albă, prelungirea aplicării măsurilor vizând menţinerea distanţei sociale până pe 30 aprilie, informează luni AFP şi dpa.

“Vom prelungi recomandările noastre până pe 30 aprilie pentru a încetini răspândirea”, a declarat presei Donald Trump. “Nimic nu ar fi mai rău decât să declarăm victorie înainte ca victoria să fie câştigată”, a adăugat liderul de la Casa Albă.

Recomandările reînnoite vizează ca populaţia să nu se adune în grupuri mai mari de 10 persoane şi să rămână acasă cât mai mult. Iniţial, acestea au fost anunţate pentru o perioadă de 15 zile ca o măsură menită “să încetinească răspândirea” pandemiei COVID-19. Preşedintele Trump declarase la începutul săptămânii trecute că dorinţa sa era ca ţara să fie redeschisă şi economia ţării repornită, în cea mai mare parte, până pe 12 aprilie.

În declaraţiile de presă de duminică, preşedintele SUA a estimat că vârful ratei mortalităţii provocate de epidemia noului coronavirus va fi atins în două săptămâni.

“Proiecţiile arată că vârful ratei mortalităţii ar urma probabil să aibă loc în două săptămâni”, a declarat Donald Trump, potrivit AFP şi a adăugat: “vom fi pe calea recuperării până pe 1 iunie”.

Preşedintele SUA a mai estimat că limitarea numărului de decese la 100.000 ar constitui o “treabă bună” şi că administraţia sa a redus numărul potenţial de decese din estimările anterioare, care era de peste 2 milioane. “Dacă am putea-o menţine aşa cum spuneam, la 100.000, este o cifră oribilă, poate chiar mai puţin …deci să avem între 100.000 şi 200.000, vom fi făcut toţi o treabă foarte bună”, a spus Trump, conform dpa.

Preşedintele american a mai anunţat că un “pod aerian” va aduce echipamente medicale în SUA, fără a preciza clar care vor capetele acestuia. El a lăsat, de asemenea, să se înţeleagă că anumite materiale precum măştile de protecţie, de o importanţă crucială pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus, dispar în mod suspect din spitalele americane.

Totodată, Donald Trump a cerut duminică Congresului să restabilească deducerea fiscală completă a impozitelor pentru mese şi divertisment ca răspuns la pandemia COVID-19. Ca parte a unei ample măsuri de reformă fiscală din 2017, Congresul a redus scăderea impozitului pe profit pentru cheltuielile din domeniul divertismentului, însă contribuabililor li s-a permis în continuare deducerea a 50% din costul meselor de afaceri ale clienţilor. Trump a spus că vrea restabilirea acestei deduceri fiscale “astfel încât companiile să poată trimite oameni la restaurante”.

Conform datelor furnizate de universitatea Johns Hopkins, în SUA s-au înregistrat peste 139.000 de cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19, un număr record la nivel global. Numărul total al deceselor se ridica duminică seara la 2.436.

ora 7.25 Situația în Europa. Record de decese în Spania

Cercetătorii unui institut de biotehnologie din nordul Israelului sunt gata să înceapă testarea unui vaccin cu administrare orală pentru coronavirus.

Substanța ar urma să fie disponibilă din vară, după ce va fi aprobată.

“Grăbiți-vă!…”, le-ar putea spune medicii italieni, care au anunţat încă 756 de decese în doar 24 de ore.

Și în Spania au murit 838 de oameni, un sumbru record pentru țara iberică.

În Portugalia, un băiat de 14 ani a devenit cea mai tânără victimă înregistrată în Europa.

Situaţia devine critică şi în Marea Britanie, care are deja 1.230 de victime, 209 doar de la precedentul bilanț.

Ben Wedeman, CNN: „Răul făcut de coronavirus în Italia îți taie răsuflarea. Dacă e vreo luminiță la capătul tunelului, atunci de-abia pâlpâie.”

Cel mai recent bilanț le-a dat speranțe italienilor. Duminică, numărul bolnavilor nou confirmați a scăzut cu aproape 800 de cazuri față de sâmbătă. Și numărul deceselor e în scădere, un semnal firav, dar optimist pentru miile de medici și asistenți medicali din prima linie.

Moreno Tresoldi, medic: „Măsurile încep să dea roade. Ar trebui să se împuțineze numărul celor care ajung la urgență, atunci am fi și noi în măsură să ne ocupăm mai bine de bolnavi.”

Aglomerația din spitale este însă, doar una dintre problemele italienilor.

Bărbat: „Cand ne trimiteți ajutoare?”

Este întrebare sfâșietoare a unui tată care nu mai are cu ce-și hrăni copila. Ca în tot sudul Italiei, munca la negru asigură traiul unei mari părți a populației din Sicilia. Aceste familii nu pot primi ajutoarele prevăzute de guvern pentru cei care și-au pierdut veniturile din cauza pandemiei. În Palermo, mai mulți clienți au încercat să iasă dintr-un supermarket fără să plătească alimentele luate, explicând că nu mai au bani.

Magazinele din anumite cartiere sunt acum păzite de carabinieri, iar guvernul italian a deblocat 400 de milioane de euro sub formă de bunuri alimentare pentru cei mai sărmani. Dar și angajații supermarketurilor sunt extenuați.

Cesare Sapio, casier: „Cu tot asaltul (asupra magazinelor, n.r.) de care am avut parte până acum, am lucrat non-stop. Camioanele sosesc mereu. Trebuie să umplem rafturile. Practic, lucrăm ca și când ar fi Crăciunul în fiecare zi.”

Spania a înregistrat duminică încă o zi neagră. În toată țara au murit 838 de oameni, cele mai multe decese într-un interval de 24 de ore, de la începutul epidemiei. Cu toate astea, numărul cazurilor confirmate a crescut cu doar 9%. Procentul redus dă speranțe autorităților, deși spitalele sunt în continuare pline.

Juan 36, portar spital: „Suntem un pic saturați, pentru că este multă cerere, mulți pacienți și nu putem face față. Echipamentul sosește, iar acesta este un lucru bun, dar avem nevoie de mai mult personal.”

Agustin Muñoz, medic: „Sunt mulți oameni bolnavi. Camera de gardă este acum liniștită, iar spitalul așteaptă sosirea mai multor oameni bolnavi. Trebuie să adaptăm alte părți ale spitalului pentru a aduce pacienții cu Covid-19 și pe alții care nu au Covid-19, pentru că trebuie să le acordăm asistență altora.”

În Germania, cancelarul Angela Merkel le-a cerut compatrioților să fie răbdători, dar a recunoscut că nu știe cât va mai dura această situație. Angela Merkel a oferit un indiciu, afirmând că unul dintre obiectivele autorităților este ca numărul de noi îmbolnăviri să nu se dubleze mai devreme de 10 zile. În prezent, cazurile se dublează la cinci zile.

Erika Raab, medic: „Vedem foarte mulți pacienți tineri. Mai bine de jumătate dintre pacienții noștri sunt sub 40 de ani.”

Germania e pe locul cinci în lume ca număr de cazuri, dar sistemul medical rezistă presiunilor.

Rolf Kaier, medic: „Pe de-o parte, Germania a fost un pic norocoasă, iar pe de altă parte, Italia foarte ghinionistă, pentru că acest coronavirus a fost acolo înainte de ajunge în Germania, în mod clar, și că noi am putut învăța din experiențele Chinei și Italiei. Așa am avut mai mult timp să acționăm.”

Și, molimă sau nu, viața își cere drepturile:

Mireasă: „Este destul de ciudat, pentru că familia mea trebuie să stea acasă. Nu a putut veni, pentru că nu avem voie să aducem decât martorii noștri, care trebuie să stea la doi metri în spatele nostru când intrăm în Primărie. Este de-a dreptul nebunie, dar suntem fericiți că ne putem căsători și nu au anulat ceremonia.”

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!


Spread the message

0 comentarii

Lasă un răspuns

Substituent avatar

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *