1 Iertarea ajuta mult la mentinerea iubiri fericite.
2 Autocompatimirea ne este daunatoare.
3 Neglijenta dauneaza iubiri fericite.
4 Obtuozitatea dauneaza mult la mentinerea iubiri fericite..
5 Ingeniozitatea ajuta la mentinerea iubiri fericite.
6 Naivitatea dauneaza mult iubiri fericite.
7 Initiativa ajuta mult la mentinerea iubiri fericite.
8 Autocompatimirea dauneaza iubiri fericite.
9 Intelepciunea ajuta mult la mentinerea iubiri fericite.
10 Grosolania dauneaza mult iubiri fericite.
11 Loialitatea ajuta mult la mentinerea iubiri fericite..
12 Mindria de sine peste normal dauneaza iubiri fericite.
13 Marinimia ajuta la mentinerea iubiri fericite.
14 Ipocrizia dauneaza foarte mult iubiri fericite.
15 Multumirea de sine ajuta la mentinerea iubiri fericite..
16 Ipocrizia trebuie evitata in o relatie de iubire fericita.
17 Onestitatea ajuta mult la mentinerea iubiri fericite.
18 Ingrijorarea anormala dauneaza mult iubiri fericite.
19 A fi ordonat ajuta la mentinerea iubiri fericite.
20 Asprimea dauneaza mult iubiri fericite.
IUBIREA-HRANA SUFLETULUI,O LEGE NESCRISA A UMANITATII
Posted by fmircea pe 26 iulie 2010
„Iubirea este un daimon”, spunea Platon. „ Iubirea nu va pieri niciodată” spune Biblia. Şi totuşi, după câte cercetări s-au făcut, după câte definiţii s-au dat, după câte poezii s-au închinat, numeni nu ştie ce este dragostea.
Foarte mulţi scriitori au prezentat dragostea în operele lor. Cu toate acestea, ea este definită mereu la fel şi întotdeauna diferit. Asta pentru că niciun om nu poate exprima exact în cuvinte ceea ce simte şi pentru că dragostea nu este niciodată la fel. Nu s-a găsit cheia care să deschidă secretul iubirii. Să fie iubirea doar o iluzie? În lumea noastră totul este imanent, totul este într-o continuă manifestare şi cred că singurul lucru transparent, care a reuşit să doboare toate barierele, este dragostea. Dragostea nu este păcat, este iertare, nu este întuneric, este lumină.
Iubirea este, poate, cea mai vastă temă a literaturii, dar şi a celorlalte arte. Ea este o temă foarte agreată de scriitori, deoarece le permite să-şi etaleze talentul literar, umblând la subtilităţi. Iubirea este abordată în literatură din diverse unghiuri, de-a lungul vremii existând diferite idei sau curente de idei referitoare la iubire. Iubirea este un sentiment de dragoste pentru o persoană de sex opus sau un sentiment de afecţiune şi admiraţie pentru cineva. Iubirea te face să nu mai fi stăpân pe tine. Este legătura dintre două suflete asemenea. Iubirea presupune o reciprocitate de sentimente, o certitudine a plăcerilor pe care nimeni şi nimic nu o poate altera.
Dar o singură minciună distruge acea încredere neţărmurită, care pentru unele suflete este însuşi temeiul dragostei. Omul este şi poate fi privit ca o entitate, un tot unitar. Dar este şi trebuie să fie şi ca un punct de intersecţie a multiple şi diverse serii de relaţii şi interacţiuni. Principalele trei ipostaze ale iubirii sunt:
a) iubirea ca iniţiere
b) iubirea ca pasiune
c) iubirea tragică
În mentalitatea arhaică, iubirea este considerată o mare forţă şi primul impact cu aceasta s-ar datora unei fiinţe supranaturale şi reprezintă un proces de iniţiere configurat prin mitul zburătorului.
Iubirea neechilibrată duce la o stare de exaltare permanentă, care poate fi cauza unui dezechilibru sufleresc. Iubirea-pasiune este însoţită întotdeauna de suferinţă, de o anume doză de nebunie. Iubirea este o temă literară foarte vastă şi importantă, făcând chiar parte din suflet. Ea este ca o scânteie divină. Este un punct de foc în noi, nemuritor şi infinit, pe care nimic nu-l poate mărginii şi nimic nu-l poate atinge. Naşterea şi dezvoltarea acestui sentiment pe plan istoric şi individual, sunt intim legate de formarea personalităţii.
Iubirea dintre sexe vizează persoana umană în plenitudinea sa fizică, morală şi intelectuală, în frumuseţea individualităţii sale unice şi ireparabile, fiind generatoare de fericire autentică în această calitate. Natura şi rolul îndeplinit de iubire în viaţa oamenilor, au primit interpretări variate. Una dintre cele mai vechi interpretări este aceea mitologică-cosmologică, în care iubirea apare ca o forţă cosmică grandioasă, generatoare şi creatoare. Distingând genuri diferite ale iubirii şi considerând-o pe cea spirituală ( raţională) ca superioară, numeroşi gânditori i-au atribuit
virtuţi cognitive fundamentale.
Frumuseţea fiinţei iubite îl transfigurează pe cel care iubeşte.
Pasiunea iubirii este supremul mijloc de a permanentiza sentimentul şi de a-i da profunzime. Iubirea este o parte a intimităţii umane profunde. Iubirile nu se repetă; orice iubire este un caz particular, unic, absolut şi ireductibil. Câţi indivizi umani, tot atâtea iubiri. Structura sufletească diferită a bărbatului şi a femeii este extrem de importantă în dragoste şi ea amprentează, în profunzime, sentimentul de iubire.
Se poate vorbi de o iubire familială, fraternă, paternă, maternă, maritală, religioasă, de adoraţie, de veneraţie. Iubirea poate fi fulgerătoare, nebună, iresponsabilă, ascunsă, platonică, gravă, metafizică, răzbunătoare, vulgară, carnară.
Scriitorii au cântat iubirea arătând suferinţa şi fericirea indusă de ea. Iubirea ca pasiune este una din cele mai importante ipostaze ale iubire. Ea se caracterizează prin atracţie reciprocă puternică, iar existenţa unor obstacole, trăirea unei stări de exaltare permanentă, poate duce la un dezechilibru sufletesc. Iubirea pasiune este însoţită întotdeauna de suferinţă, de o anumită doză de nebunie. Pendulând între culmi extatice şi abisuri de tortură sufletească, iubirea pasională este tema favorită a muzicii de consum, a telenovelelor, a poeziilor şi romanelor de dragoste. Iubirea pasională necesită două ingrediente esenţiale:
– o stare intensă de excitaţie fizico-logică şi
– credinţa că excitaţia este stârnită de persoana iubită.
Iubirea înseamnă încredere, dăruire, dar câteodată şi cea mai mare durere care-ţi poate fi provocată din interior. Pentru că mulţi se tem să nu sufere, puţini ştiu să iubească cu adevărat. Când iubeşti îţi cade drag sau dragă, nu numai simpla imagine a persoanei spre care îţi îndrepţi sentimentele, ci şi sufletul ei. Dragoste poate fi imaginată ca o hărăzire Dumnezeiască. Nu toţi ştiu să caute în Univers, frumuseţea divină şi de aceea cărarea pavată cu petale de flori a labirintului iubirii se închide uneori, în loc să se înalţe în văzduhul liber.
Iubirea te face să nu mai fi stăpân pe tine, e ca un val şi simţi cum te poartă dintr-o parte în alta. Ea presupune o reciprocitate de sentimente, o certitudine a plăcerilor pe care nimeni nu o poate afecta. Dragostea în sufletul unei femei este ca o scânteie, ca un vis de dominaţie, dar şi de supunere, este ca un adăpost într-un pustiu. Iubirea este o temă inepuizabilă şi va rămâne tema fundamentală a literaturii atât a trecutului, a prezentului, cât şi a viitorului. Frumuseţea fizică şi lăuntrică a fiinţei iubite îl transpune pe cel care iubeşte. Iubirea este o convieţuire de tip vital a unuia cu celălalt.
Eminescu a cântat în acorduri sublime legăturile de iubire dintre oameni, farmecul comuniunilor sufleteşti, bazate pe stimă şi înţelegere reciprocă, pe devotament şi idealuri curate. În poeziile sale, Eminescu a înălţat un adevărat imn sentimentelor de dragoste, care se întreţes cu bucuriile ei. Voluptatea se asociază cu durerea, încât dulcea jale sau farmecul dureros fac parte din expresiile eminesciene cele mai tipice. Ceea ce s-a numit pesimismul eminescian, este mai cu seamă deşteptarea bruscă, în neîmpăcata lumină conceptuală a omului care a dus până la capăt experienţa iubirii. În romanul Otilia de G. Călinescu există un conflict erotic, sub aspectul unei competiţii între tânărul Felix şi mai vârstnicul Pascalopol, amândoi îndrăgostiţi de Otilia. Povestea de iubire este înscrisă pe un fundal social ilustrat de celelalte personaje ale romanului. Mircea Eliade influenţat de propriile experienţe, scrie romanul „Maitryi”, care reliefează dragostea dintre autor şi tânăra orientală. Vasile Alecsandri scrie „Doinele” inspirate din folclorul românesc, având ca temă iubirea. Ionel Teodoreanu urmăreşte în romanul „La Medeleni”, evoluţia iubirii infiripată încă din copilărie dintre Dănuţ şi Monica. Acţiunea romanului „Ultima noapte de dragoste întâia noapte de război” de Camil Petrescu, se petrece în jurul incertitudinii credinţei reciproce în dragoste. Iubirea părintească este relevată de Marin Preda în „Moromeţii”, unde Ilie Moromete este tată autoritar. Dar nu numai operele culte surprind anumite ipostaze ale iubirii, ci şi cele anonime cum este capodopera „Mioriţa” care ilustrează caracteristica activă a dragostei materne.
Ce este iubirea ? Un mijlocde a găsi încredere şi apreciere, un mod de a învinge singurătatea? Este iubirea, absolută? Se poate da o definiţie complexă a iubirii? S-au descoperit atât de multe definiţii şi feluri de a iubi, astfel încât putem considera iubirea un sentiment personalizat.
A rămas iubirea la fel de-a lungul timpului? Are aceleaşi trăiri, aceleaşi manifestări, aceleaşi stări etc.? Nu pentru că iubitrea diferă, nu numai de la secol la secol, dar şi de la o vârstă la alta, sau de la o persoană la alta.
Iubirea nu a fost niciodată tradusă şi demonstrată în totalitate, rămânând în continuare un subiect deschis pentru toate generaţiile. Dornic de a cunoaşte necunoscutul şi de a trăi noi experienţe, omul confundă sentimentele de prietenie, de simpatie puternică sau atracţia fizică, cu iubirea.
O întrebare care se impune. Merită să iubeşti? Fiecare va răspunde prin prisma lui, raportând la trăirile personale.
Gândul e cel mai mare duşman al îndrăgostitului. Îi oferă ipoteze, iar inima le acceptă, sufletul le execută. În suflet poate rămâne iubirea şi în gând realitatea, pentru că ele se susţin reciproc. Când este greu în iubire, te refugiezi în realitate, iar când e greu în realitate, te refugiezi în iubire. Omului i s-a dat un singur trup pentru a nu mai alerga atât. Prin iubire eşti pauza dintre strigătul de plecare şi strigătul de chemare.
Întâlnirea cu iubirea este începutul stării de graţie a sufletului. A iubi este însăşi legea vieţii, este una dintre cele mai subtile acţiuni pe care o poate realiza o fiinţă umană. A şti să trăieşti, a şti să iubeşti este o artă, şi ca orice artă trebuie să o învăţăm.
Este greu să nu iubeşti, este greu să şi iubeşti, dar mai greu este să iubeşti în zadar.
.
0 comentarii